Platforma politică

Situ­ația de urgență în materie de locuințe este un rezul­tat direct al politicii guver­na­men­tale. Nu este vor­ba de un acci­dent sau de un “act al lui Dum­nezeu”. Este rezul­tat­ul direct și unicul rezul­tat posi­bil al unei alegeri clare a guver­nu­lui — acea alegere este de a nu con­strui locuințe pub­lice.

Geneza aces­tei alegeri este ide­olo­gia thatch­eristă, care datează de la începutul anilor 1980, de a tra­ta nevoia umană de bază și drep­tul de a avea un acoper­iș dea­supra capu­lui ca pe o mar­fă pen­tru prof­it, chiar ca pe un lux, indifer­ent de con­secințele umane. De atun­ci, toate par­tidele de guvernare au ader­at la această ide­olo­gie într‑o aseme­nea măsură încât autoritățile locale au fost lip­site de capac­i­tatea de a con­strui locuințe și de com­pe­tențele și resurse­le nece­sare pen­tru a pro­duce și a întreține locuințe pub­lice aut­en­tice. În schimb, ei au aban­do­nat acest bun pub­lic în întregime în favoarea unui sec­tor pri­vat avar și avar “pen­tru prof­it”, care este com­plet lip­sit de orice pre­ocu­pare pen­tru binele comun sau pen­tru nevoile sociale.

Zeci de ani de ide­olo­gie de extremă dreap­ta au dus la fap­tul că a rămas doar un mic stoc de locuințe pub­lice. Între timp, există acum gen­er­ații de tineri ale căror aștep­tări de a avea o casă pro­prie au devenit doar un vis la care se pot gân­di până la 20, 30 și chiar 40 de ani, în timp ce își trăi­esc viețile bizare, bazân­du-se pe părinți sau pe alte familii, când ar tre­bui să ducă o viață inde­pen­den­tă. Există multe alte con­secințe bizare și inu­mane ale aces­tei ide­ologii:

• Cupluri sep­a­rate și divorțate oblig­ate să coabiteze
• “Couch­surf­ing” și o cul­tură a depen­denței forțate de casă
• Oameni care sunt forțați să trăi­ască ore între­gi de la locul de muncă, cu con­secințe grave asupra sănătății și medi­u­lui.
• Niveluri șocante ale per­soanelor fără adă­post, inclu­siv ale copi­ilor, care dis­trug vieți și impun condiții de viață inu­mane, incom­pat­i­bile cu o soci­etate civ­i­liza­tă.

Irlan­da are nevoie de un pro­gram masiv de con­strucție de locuințe pub­lice care să ofere con­curență sec­toru­lui pri­vat avar în ceea ce privește furnizarea de locuințe. Acest lucru va avea dublul efect nece­sar de creștere a ofer­tei și de reduc­ere a cos­turilor, atenuând ast­fel urgența imo­bil­iară. La niv­el cen­tral și prin inter­medi­ul autorităților locale, un ast­fel de pro­gram de furnizare de case pub­lice ar per­mite ca îngri­jirea oame­nilor noștri și recrearea unor comu­nități funcționale vibrante să fie plasate mai pre­sus de mod­elul de locuințe eșu­at de astăzi, care se bazează exclu­siv pe prof­it și pe ide­olo­gia thatch­eristă.

În întrea­ga Europă, o bună politică de sănă­tate pub­lică poate fi și este ade­sea real­iza­tă, exem­ple pre­cum cel al Vienei dovedin­du-se a fi un mod­el la care putem aspi­ra. Tre­buie să elim­inăm ide­olo­gia divizivă din dome­ni­ul locuințelor și să con­stru­im locuințe pub­lice acum. Nim­ic altce­va nu este capa­bil să rezolve această urgență.

Multe per­soane și familii care muncesc con­sid­eră că salari­ile lor nu țin pasul cu cos­tul vieții, inflația, prețurile chiri­ilor și ale pro­pri­etăților și cos­turile în creștere ale energiei și ale trans­portu­lui. În ceea ce privește drep­turile lucră­to­rilor, Irlan­da este o țară codașă în com­para­ție cu alte țări din UE, cum ar fi Ger­ma­nia, Franța, Bel­gia, Țările de Jos și Spania. Chiar și unele state din Statele Unite per­mit lucră­to­rilor drep­turi de negociere care le sunt refuzate mul­tor lucră­tori irlan­dezi. Marea Bri­tanie con­ser­va­toare prevede drep­turi de negociere colec­tivă în tot sec­torul pri­vat din această țară.

Dar nu și în Irlan­da!

Aco­lo unde lucră­torii se pot reuni în mod legal în Europa, și chiar și în sec­torul pub­lic de aici, aceș­tia sunt capa­bili să își pro­te­jeze mai efi­cient ven­i­turile și mijloacele de trai. Dar aces­te drep­turi fun­da­men­tale sunt refuzate în mod bizar mul­tor lucră­tori de aici. Acest lucru duce la muncă pre­cară, salarii mici, “sără­cie la locul de muncă” și abuzuri și sufer­ințe grave pe piața muncii.

Am viz­itat recent Par­la­men­tul Euro­pean și am făcut un tur al aces­tu­ia. Din­tre toate prob­lemele abor­date de Par­la­ment și evi­denți­ate în cadrul turneu­lui, nicăieri nu sunt mențion­ate drep­turile lucră­to­rilor. Din­tre toate pro­fe­si­ile dep­utaților europeni enu­mer­ate, nici­un sindi­cal­ist nu este evi­denți­at ca par­la­men­tar. Nu cred că vre­un europar­la­men­tar irlan­dez a abor­dat drep­turile îngroz­i­toare ale lucră­to­rilor irlan­dezi în raport cu stan­dard­ele UE în man­dat­ul prece­dent de cin­ci ani. Acest lucru este greșit și tre­buie abor­dat de urgență.

Și totuși, Uni­unea Euro­peană încearcă să spore­ască rolul negocier­ilor colec­tive pe întreg con­ti­nen­tul. Irlan­da opune rezis­tență. În cal­i­tate de dep­u­tat euro­pean pen­tru Dublin, voi fi un reprezen­tant mân­dru al lucră­to­rilor irlan­dezi care va sub­linia “drep­turile lor lip­să” în Par­la­men­tul Euro­pean și, în ace­lași timp, voi sub­linia în Irlan­da cum pro­gre­se­le înreg­is­trate în dome­ni­ul drep­turilor lucră­to­rilor europeni tre­buie să fie rat­ifi­cate și apli­cate în total­i­tate în Irlan­da, fără alte întârzieri, ter­giver­sări sau scuze.

Este tim­pul ca un europar­la­men­tar irlan­dez să abor­deze această prob­lemă în numele lucră­to­rilor irlan­dezi, iar eu am expe­riența și cunoșt­ințele nece­sare pen­tru a face acest lucru în numele dum­neav­oas­tră.

Tex­tul urmează să apară

În cal­i­tate de supraviețuitor al can­ceru­lui, dar și din motive famil­iale, sunt foarte famil­iar­izat cu sis­temul nos­tru de sănă­tate. Este un sis­tem dis­funcțion­al, plin de îngri­ji­tori ded­i­cați care lucrează din greu și care se ocupă cât pot de bine de prob­leme care nu țin de ei. Încă o dată, geneza dis­funcției este ide­o­log­ică. Soluția este evi­den­tă și a fost deja impusă de poporul irlan­dez.

Am votat și ni s‑a promis un sis­tem de sănă­tate cu un sin­gur niv­el, gra­tu­it la locul de uti­lizare și furnizat exclu­siv pe baza nevoilor de asis­tență med­icală, fără nici­un alt fac­tor. Nimeni nu ar tre­bui să moară sau să rămână bol­nav din cauza lip­sei de asis­tență med­icală disponi­bilă, pe care ar putea să o primească dacă ar avea mai mulți bani sau o asig­u­rare pri­vată de sănă­tate. Este o obscen­i­tate. Refor­ma fun­da­men­tală nece­sară în sis­temul nos­tru a fost promisă de toate par­tidele, dar nu a fost real­iza­tă de nici­unul. Aceas­ta este o încăl­care fla­grantă a man­dat­u­lui prim­it de la oamenii care i‑au ales.

“Slain­te­care” tre­buie să fie o pri­or­i­tate și să fie ofer­ită în mod transpar­tinic pen­tru noi toți. Sănă­tatea oame­nilor noștri este prea impor­tan­tă pen­tru a fi supusă caprici­ilor politice sau unei moti­vații de prof­it nepotriv­ite care, une­ori, deter­mină cine trăiește și cine moare în funcție de cât de bine se află oamenii. Acest lucru tre­buie să înceteze.

Situ­ația de urgență în materie de locuințe este un rezul­tat direct al politicii guver­na­men­tale. Nu este vor­ba de un acci­dent sau de un “act al lui Dum­nezeu”. Este rezul­tat­ul direct și unicul rezul­tat posi­bil al unei alegeri clare a guver­nu­lui — acea alegere este de a nu con­strui locuințe pub­lice.

Geneza aces­tei alegeri este ide­olo­gia thatch­eristă, care datează de la începutul anilor 1980, de a tra­ta nevoia umană de bază și drep­tul de a avea un acoper­iș dea­supra capu­lui ca pe o mar­fă pen­tru prof­it, chiar ca pe un lux, indifer­ent de con­secințele umane. De atun­ci, toate par­tidele de guvernare au ader­at la această ide­olo­gie într‑o aseme­nea măsură încât autoritățile locale au fost lip­site de capac­i­tatea de a con­strui locuințe și de com­pe­tențele și resurse­le nece­sare pen­tru a pro­duce și a întreține locuințe pub­lice aut­en­tice. În schimb, ei au aban­do­nat acest bun pub­lic în întregime în favoarea unui sec­tor pri­vat avar și avar “pen­tru prof­it”, care este com­plet lip­sit de orice pre­ocu­pare pen­tru binele comun sau pen­tru nevoile sociale.

Zeci de ani de ide­olo­gie de extremă dreap­ta au dus la fap­tul că a rămas doar un mic stoc de locuințe pub­lice. Între timp, există acum gen­er­ații de tineri ale căror aștep­tări de a avea o casă pro­prie au devenit doar un vis la care se pot gân­di până la 20, 30 și chiar 40 de ani, în timp ce își trăi­esc viețile bizare, bazân­du-se pe părinți sau pe alte familii, când ar tre­bui să ducă o viață inde­pen­den­tă. Există multe alte con­secințe bizare și inu­mane ale aces­tei ide­ologii:

• Cupluri sep­a­rate și divorțate oblig­ate să coabiteze
• “Couch­surf­ing” și o cul­tură a depen­denței forțate de casă
• Oameni care sunt forțați să trăi­ască ore între­gi de la locul de muncă, cu con­secințe grave asupra sănătății și medi­u­lui.
• Niveluri șocante ale per­soanelor fără adă­post, inclu­siv ale copi­ilor, care dis­trug vieți și impun condiții de viață inu­mane, incom­pat­i­bile cu o soci­etate civ­i­liza­tă.

Irlan­da are nevoie de un pro­gram masiv de con­strucție de locuințe pub­lice care să ofere con­curență sec­toru­lui pri­vat avar în ceea ce privește furnizarea de locuințe. Acest lucru va avea dublul efect nece­sar de creștere a ofer­tei și de reduc­ere a cos­turilor, atenuând ast­fel urgența imo­bil­iară. La niv­el cen­tral și prin inter­medi­ul autorităților locale, un ast­fel de pro­gram de furnizare de case pub­lice ar per­mite ca îngri­jirea oame­nilor noștri și recrearea unor comu­nități funcționale vibrante să fie plasate mai pre­sus de mod­elul de locuințe eșu­at de astăzi, care se bazează exclu­siv pe prof­it și pe ide­olo­gia thatch­eristă.

În întrea­ga Europă, o bună politică de sănă­tate pub­lică poate fi și este ade­sea real­iza­tă, exem­ple pre­cum cel al Vienei dovedin­du-se a fi un mod­el la care putem aspi­ra. Tre­buie să elim­inăm ide­olo­gia divizivă din dome­ni­ul locuințelor și să con­stru­im locuințe pub­lice acum. Nim­ic altce­va nu este capa­bil să rezolve această urgență.

Multe per­soane și familii care muncesc con­sid­eră că salari­ile lor nu țin pasul cu cos­tul vieții, inflația, prețurile chiri­ilor și ale pro­pri­etăților și cos­turile în creștere ale energiei și ale trans­portu­lui. În ceea ce privește drep­turile lucră­to­rilor, Irlan­da este o țară codașă în com­para­ție cu alte țări din UE, cum ar fi Ger­ma­nia, Franța, Bel­gia, Țările de Jos și Spania. Chiar și unele state din Statele Unite per­mit lucră­to­rilor drep­turi de negociere care le sunt refuzate mul­tor lucră­tori irlan­dezi. Marea Bri­tanie con­ser­va­toare prevede drep­turi de negociere colec­tivă în tot sec­torul pri­vat din această țară.

Dar nu și în Irlan­da!

Aco­lo unde lucră­torii se pot reuni în mod legal în Europa, și chiar și în sec­torul pub­lic de aici, aceș­tia sunt capa­bili să își pro­te­jeze mai efi­cient ven­i­turile și mijloacele de trai. Dar aces­te drep­turi fun­da­men­tale sunt refuzate în mod bizar mul­tor lucră­tori de aici. Acest lucru duce la muncă pre­cară, salarii mici, “sără­cie la locul de muncă” și abuzuri și sufer­ințe grave pe piața muncii.

Am viz­itat recent Par­la­men­tul Euro­pean și am făcut un tur al aces­tu­ia. Din­tre toate prob­lemele abor­date de Par­la­ment și evi­denți­ate în cadrul turneu­lui, nicăieri nu sunt mențion­ate drep­turile lucră­to­rilor. Din­tre toate pro­fe­si­ile dep­utaților europeni enu­mer­ate, nici­un sindi­cal­ist nu este evi­denți­at ca par­la­men­tar. Nu cred că vre­un europar­la­men­tar irlan­dez a abor­dat drep­turile îngroz­i­toare ale lucră­to­rilor irlan­dezi în raport cu stan­dard­ele UE în man­dat­ul prece­dent de cin­ci ani. Acest lucru este greșit și tre­buie abor­dat de urgență.

Și totuși, Uni­unea Euro­peană încearcă să spore­ască rolul negocier­ilor colec­tive pe întreg con­ti­nen­tul. Irlan­da opune rezis­tență. În cal­i­tate de dep­u­tat euro­pean pen­tru Dublin, voi fi un reprezen­tant mân­dru al lucră­to­rilor irlan­dezi care va sub­linia “drep­turile lor lip­să” în Par­la­men­tul Euro­pean și, în ace­lași timp, voi sub­linia în Irlan­da cum pro­gre­se­le înreg­is­trate în dome­ni­ul drep­turilor lucră­to­rilor europeni tre­buie să fie rat­ifi­cate și apli­cate în total­i­tate în Irlan­da, fără alte întârzieri, ter­giver­sări sau scuze.

Este tim­pul ca un europar­la­men­tar irlan­dez să abor­deze această prob­lemă în numele lucră­to­rilor irlan­dezi, iar eu am expe­riența și cunoșt­ințele nece­sare pen­tru a face acest lucru în numele dum­neav­oas­tră.

Tex­tul urmează să apară

În cal­i­tate de supraviețuitor al can­ceru­lui, dar și din motive famil­iale, sunt foarte famil­iar­izat cu sis­temul nos­tru de sănă­tate. Este un sis­tem dis­funcțion­al, plin de îngri­ji­tori ded­i­cați care lucrează din greu și care se ocupă cât pot de bine de prob­leme care nu țin de ei. Încă o dată, geneza dis­funcției este ide­o­log­ică. Soluția este evi­den­tă și a fost deja impusă de poporul irlan­dez.

Am votat și ni s‑a promis un sis­tem de sănă­tate cu un sin­gur niv­el, gra­tu­it la locul de uti­lizare și furnizat exclu­siv pe baza nevoilor de asis­tență med­icală, fără nici­un alt fac­tor. Nimeni nu ar tre­bui să moară sau să rămână bol­nav din cauza lip­sei de asis­tență med­icală disponi­bilă, pe care ar putea să o primească dacă ar avea mai mulți bani sau o asig­u­rare pri­vată de sănă­tate. Este o obscen­i­tate. Refor­ma fun­da­men­tală nece­sară în sis­temul nos­tru a fost promisă de toate par­tidele, dar nu a fost real­iza­tă de nici­unul. Aceas­ta este o încăl­care fla­grantă a man­dat­u­lui prim­it de la oamenii care i‑au ales.

“Slain­te­care” tre­buie să fie o pri­or­i­tate și să fie ofer­ită în mod transpar­tinic pen­tru noi toți. Sănă­tatea oame­nilor noștri este prea impor­tan­tă pen­tru a fi supusă caprici­ilor politice sau unei moti­vații de prof­it nepotriv­ite care, une­ori, deter­mină cine trăiește și cine moare în funcție de cât de bine se află oamenii. Acest lucru tre­buie să înceteze.